Merg duminicile singur în Valea Morilor. E ritual. Cafea în termos, carte la care nu mai ajung și ceva vskusneașki. O văd pe una că se chinuie să lege hamacul între doi copaci. I se încurca părul în sfoară și am impresie că se matirea în gând ))
M-am apropiat, calm. Am întrebat dacă pot ajuta. A zis: „Doar dacă n-ai gânduri ascunse.” I-am răspuns: „A, fix de asta vin în parc - îți arăt cum se face nodul ăsta strâns dar trebuie să ai încredere că nu te leg definitiv.” A râs și m-a lăsat. Am legat nodurile cum trebuie, dar mi-au cam tremurat degetele. Era frumoasă, clar, dar mai era ceva — o energie din aia care te face să uiți că ai planuri și mirosea puternic a femeie îngrijită. Nu știu cum să vă lămuresc…
Am stat fiecare în pacea, ea cu căștile în urechi, eu cu nasul în carte, deși o urmăream cu coada ochiului, îmi plăcea să văd cum arată și se mișcă. După un timp a adormit. Sau se prefăcea. La un moment dat a deschis ochii și mi-a surprins privirea. A zis că simte că mă uit la dânsa și că o deranjez cu asta. M-am rușinat capeț, dar m-am făcut că nu înțeleg la ce se referă. Am început pe bune să citesc și m-a sunat cineva. Cât vorbeam s-a ridicat, și-a strâns lucrurile și a plecat lăsând hamacul. Tare straniu. Am mai stat cam vreo oră și nu a mai revenit. Mai pe scurt, a doua zi la pauza de masa am tras o fugă cu veliku la Valea Morilor să văd dacă este hamacul ei acolo. Nu știu de ce mă atrăgea să fac asta… și era. M-am uitat împrejur și am urcat în el. Mirosea foarte tare a dânsa de parcă hamacul era înmuiat în uleiuri din rai. Am luat hamacul și l-am adus duminica viitoare. Evident, nu a venit.
M-am apropiat, calm. Am întrebat dacă pot ajuta. A zis: „Doar dacă n-ai gânduri ascunse.” I-am răspuns: „A, fix de asta vin în parc - îți arăt cum se face nodul ăsta strâns dar trebuie să ai încredere că nu te leg definitiv.” A râs și m-a lăsat. Am legat nodurile cum trebuie, dar mi-au cam tremurat degetele. Era frumoasă, clar, dar mai era ceva — o energie din aia care te face să uiți că ai planuri și mirosea puternic a femeie îngrijită. Nu știu cum să vă lămuresc…
Am stat fiecare în pacea, ea cu căștile în urechi, eu cu nasul în carte, deși o urmăream cu coada ochiului, îmi plăcea să văd cum arată și se mișcă. După un timp a adormit. Sau se prefăcea. La un moment dat a deschis ochii și mi-a surprins privirea. A zis că simte că mă uit la dânsa și că o deranjez cu asta. M-am rușinat capeț, dar m-am făcut că nu înțeleg la ce se referă. Am început pe bune să citesc și m-a sunat cineva. Cât vorbeam s-a ridicat, și-a strâns lucrurile și a plecat lăsând hamacul. Tare straniu. Am mai stat cam vreo oră și nu a mai revenit. Mai pe scurt, a doua zi la pauza de masa am tras o fugă cu veliku la Valea Morilor să văd dacă este hamacul ei acolo. Nu știu de ce mă atrăgea să fac asta… și era. M-am uitat împrejur și am urcat în el. Mirosea foarte tare a dânsa de parcă hamacul era înmuiat în uleiuri din rai. Am luat hamacul și l-am adus duminica viitoare. Evident, nu a venit.
